Costurile călătoriilor de afaceri intră într-o etapă diferită. După fluctuațiile puternice din ultimii ani și șocul energetic de la începutul lui 2026, piața se stabilizează, iar ritmul scumpirilor încetinește în 2027. Stabilitatea nu înseamnă însă și prețuri mai mici, ci doar o temperare a creșterilor. Acestea sunt concluziile raportului 2027 Global Business Travel Forecast, realizat de GBTA și ALTOUR, una dintre cele mai mari rețele globale de travel management, din care face parte și Aerotravel din anul 2019.
Cererea pentru călătoriile de afaceri rămâne ridicată, deoarece companiile consideră deplasările un instrument de dezvoltare esențial, nu un cost opțional. Pentru cei care gestionează bugete de călătorie, miza este acum să înțeleagă cum evoluează fiecare componentă din costul unei călătorii de afaceri sau eveniment corporate, pentru a putea face o estimare cât mai precisă pentru 2027.
Un studiu construit pe costurile reale ale călătoriilor de afaceri
Studiul este realizat de GBTA, asociația globală a industriei de business travel și evenimente corporate, în parteneriat cu ALTOUR, rețea de travel management prezentă în peste 90 de țări. Datele furnizate de ALTOUR au fost analizate pe baza modelelor dezvoltate de Avrio Institute, firmă specializată în cercetare economică și prognoze.
Analiza pornește de la prețurile efectiv plătite în ultimele 18 luni de clienții corporate ALTOUR. Datele au fost anonimizate și corelate cu cercetările GBTA și cu alți indicatori economici publici. Prognoza a fost calculată separat pentru fiecare regiune și categorie de costuri, apoi verificată de specialiștii ALTOUR, GBTA și Avrio Institute prin prisma evoluțiilor recente ale pieței.
Raportul urmărește patru categorii de costuri: transport aerian, cazare, transport terestru și evenimente corporate. Cifrele indică tendințele generale ale pieței; costurile călătoriilor de afaceri ale fiecărei companii depind însă de destinații, momentul rezervării și acordurile negociate cu furnizorii.
Prognoza, pe scurt
Factorii care modelează costurile călătoriilor de afaceri
Raportul face o distincție utilă între presiunile temporare și cele de durată. Prețul combustibilului este principalul factor temporar: după vârful din prima parte a lui 2026, când combustibilul de aviație a depășit 230 de dolari pe baril, prețurile au început să scadă, iar autorii estimează o relaxare treptată în 2027.
Printre factorii de durată, raportul enumeră costurile cu personalul din aviație, HoReCa și transport, stabilite în mare parte prin contracte pe mai mulți ani și prin salariile minime prevăzute de lege. Lor li se adaugă întârzierile în livrarea avioanelor noi și obligația impusă de Uniunea Europeană companiilor aeriene de a folosi un procent tot mai mare de combustibil sustenabil.
Acești factori explică de ce costurile călătoriilor de afaceri nu revin la nivelul din 2025. Cursul valutar adaugă o variabilă în plus: cifrele raportului sunt exprimate în dolari, iar autorii se așteaptă ca moneda americană să slăbească în 2027.
Transportul aerian: cele mai ample mișcări de preț
Biletele de avion au înregistrat în 2026 cele mai mari creșteri din costurile călătoriilor de afaceri, iar ritmul se reduce semnificativ în 2027. În regiunea EMEA (Europa, Orientul Mijlociu și Africa), din care face parte și România, tarifele la clasa economic cresc cu 7,2% în 2026 și cu 1,8% în 2027. La clasele premium (premium economy, business și first class), creșterea coboară de la 7,8% la 1,5%.
Două probleme structurale vor menține totuși prețurile la un nivel ridicat: deficitul de 3170 de aeronave și nevoia de aproximativ 660 000 de piloți până în 2044. Niciuna dintre acestea nu are o rezolvare rapidă.
Analiza ALTOUR evidențiază și rolul politicilor de călătorie în această complexă ecuație. Multe călătorii de afaceri s-au desfășurat în clase mai accesibile; fără această schimbare, prețul mediu global al unui bilet ar fi ajuns în 2026 la 787 de dolari, față de 756 de dolari.
Programele de călătorii corporate sunt controlate de o politică internă strictă și se derulează prin intermediul agențiilor specializate în travel management, fapt ce contribuie deja la un control mai atent al costurilor.
Hotelurile: oferta nouă temperează tarifele
Costul reprezentat de cazare va avea o evoluție mai echilibrată decât transportul aerian. Numărul record de proiecte hoteliere aflate în construcție, cu aproximativ 2,4 milioane de camere la nivel mondial, va ține creșterea tarifelor sub nivelul pe care l-ar impune cererea.
Diferențele regionale rămân însă importante. În America Latină, tarifele cresc cu 9,5% în 2026, în timp ce în EMEA creșterea este de doar 0,6%. Pentru 2027, raportul estimează o evoluție stabilă a tarifelor în EMEA. Diferențele dintre regiuni arată însă că bugetele de călătorii trebuie construite ținând cont de realitățile fiecărei piețe, nu de un tarif mediu global.
Transportul terestru: categoria cea mai previzibilă
Închirierile auto vor rămâne cea mai stabilă componentă din costurile călătoriilor de afaceri. Flotele s-au refăcut, concurența ține prețurile sub control, iar în 2027 tarifele vor scădea ușor, inclusiv în EMEA. Un factor important este reprezentat de taxele vamale, care ar putea scumpi vehiculele și exercită presiune pe tarife în America de Nord și Europa.
Evenimentele corporate: cea mai mare libertate de decizie
Cererea pentru evenimente va crește ușor, iar bugetele vor urma același trend. Această creștere va fi în primul rând determinată de alegerile clientului corporate, care alocă bugete mai mari pentru evenimente mai ample, cu organizare mai complexă, care vor include mai multe activități și o calitate mai ridicată a serviciilor componente.
Evenimentele corporate: cea mai mare libertate de decizie
Cererea pentru evenimente va crește ușor, iar bugetele vor urma același trend. Această creștere va fi în primul rând determinată de alegerile clientului corporate, care alocă bugete mai mari pentru evenimente mai ample, cu organizare mai complexă, care vor include mai multe activități și o calitate mai ridicată a serviciilor componente.
Ce înseamnă prognoza pentru programul dumneavoastră de călătorii
Potrivit analizei ALTOUR, în anul 2027 cuvântul – cheie va fi disciplina. Suzanne Neufang, CEO GBTA, subliniază că estimările pe categorii de costuri vor conta mai mult decât inflația generală, iar diferențele regionale mai mult decât mediile globale. Pentru companiile care își planifică acum bugetele pentru călătoriile de afaceri, recomandările practice sunt:
- Analizați cheltuielile pe categorii, rute, destinații și tipuri de evenimente. O abordare generală, aplicată uniform, lasă neexploatate oportunitățile de economisire.
- Negociați tarifele separat pentru fiecare regiune. Mediile globale ascund diferențe importante între piețe.
- Construiți bugetul pe tarifele actuale. Un buget bazat pe prețurile din 2025 nu va acoperi cheltuielile reale cu biletele de avion, mai ales dacă aveți multe zboruri pe distanțe lungi sau spre Orientul Mijlociu.
- Folosiți prognoza ca punct de referință, nu ca pe o cifră fixă. O nouă închidere a Strâmtorii Ormuz, o creștere bruscă a prețului combustibilului, întârzierile în livrarea aeronavelor sau fluctuațiile valutare pot împinge costurile călătoriilor de afaceri peste nivelul estimat.
Bugetul de călătorii pentru 2027, construit cu Aerotravel
Echipa Aerotravel vă poate ajuta să transformați concluziile raportului într-un plan concret pentru 2027: un buget construit pe categorii de costuri și destinații de interes, contracte tripartite cu furnizori de servicii și actualizarea politicii de călătorii. Contactați-ne aici, pentru a analiza împreună programul de călătorii al companiei dumneavoastră.





